„Rugina“ – un manifest al noii gândiri în sculptură

Complicatele procese de căutare a noilor forme de exprimare în arta vizuală din ultimul sfert al secolului al XX-lea s-au materializat în Moldova într-un proiect unic a doi artişti plastici – N. Ischimji şi V. Moşcov, care, fără a recurge la împrumuturi, în condiţiile unui control ideologic total, ale izolării informaţionale şi underground-ului, au putut să confirme teza potrivit căreia sculptura contemporană are capacitatea de a se dezvolta, de a elabora şi de a realiza noi strategii artistice, în care se bazează pe percepţia individuală activă a autorului, utilizarea materialelor netriviale, modelarea liberă a spaţiului şi, răspunzând chemărilor epocii, supune criticii stereotipurile înrădăcinate de gândire şi limbaj, însumând şi, într-un fel, rezonând cu realizările tehnico-ştiinţifice şi culturale ale epocii sale, construieşte o imagine dinamică a lumii ca un „organism“ viu şi în plină dezvoltare.

Parcul sculptural cu denumirea generică „Rugina“ (cuprinzând nu doar complexul propriu-zis „Rugina&Co“ / „РЖАвЧИНАХ“ al lui Ischimji şi Moşcov, dar şi lucrările noului proiect al lui N. Ischimji, doar parţial legat de „Rugina“, numit „Secolul al XX-lea – Globline“, pe care îl dezvoltă de sine stătător, după plecarea coautorului din ţară) reprezintă o cotitură radicală şi foarte promiţătoare în arta moldovenească: trecerea de la tipul modernist şi postneclasic de simţire şi gândire spre construirea unei paradigme noi, nelineare. Totodată, doritorii pot identifica în lucrări straturi ale „memoriei culturale“ a modernismului (şi în primul rând a esteticii constructivismului), jocuri ale dadaismului, practici înrudite ale neoavangardismului, căutări minimaliste, reflecţii ale concepţiilor environmentale (care, în sistemul de coordonate sovietice, s-au dezvoltat în „abordarea de mediu“) etc.

Autorii au reuşit să combine în lucrări soluţia problemei privind distrugerea stereotipurilor moarte şi flexiunea constructivă, realizând reînnoirea metodologică şi lexicală a celei din urmă (amintim că Rugina a apărut înainte ca maşinile de calcul să devină parte indispensabilă a vieţii de zi cu zi şi să ofere posibilitatea de a construi modele complexe ale obiectelor). Pictorii au reuşit să confere o expresivitate estetică de excepţie unui material brut obişnuit – metal uzat şi resturi industriale, sau, mai simplu, gunoi, trasând astfel calea spre extinderea metodelor ecologice de interacţionare cu mediul înconjurător (în primul rând urban), plecând de la utilizarea iraţională (care ajunge până la exploatare nemiloasă) a resurselor naturale şi poluarea biosferei, spre o dezvoltare durabilă, cu accent pe tehnologiile de REgenerare.

Componenta iraţională, iluzorie, metafizică a „Ruginii“ se pretează cu greu verbalizării, însă ea este prezentă şi îl ajută pe spectator să menţină echilibrul şi amploarea percepţiei la interacţiunea cu „corpul“ tehnico-material al proiectului. În unele piese ale proiectelor „Rugina“ şi „Globline“ este extrem de valoroasă, după părerea noastră, trimiterea la (un caz rar în contextul artistic moldovenesc, care are înclinaţii deosebite spre idealurile figurative şi spre imitare) principiile nereprezentativităţii în arta plastică (ruptura dintre sens şi formă, funcţie şi formă).

Parcul sculptural „Rugina“ este şi un exemplu unic în Moldova de administrare a spaţiului public, o dovadă a faptului că pictorii pot să realizeze dezinteresat (adică gratis), fără să existe un beneficiar, din mijloacele şi cu forţele proprii, un proiect monumental, amenajând mediul de trai nu doar pentru sine, ci şi „pentru toţi“. Un mediu deschis ospitalier pentru publicul larg, dar care, de altfel, nu îl primeşte pasiv: parcul sculptural este un loc al percepţiei şi interacţiunii active… Unele lucrări, după cum se ştie, au fost concepute şi create ca cinetice, sonore – elementele ludice, umorul, interactivitatea reprezintă o trăsătură esenţială a proiectului. De exemplu, ideea „Parcului pionieresc“ a fost realizată sub forma unui obiect interactiv – artiştii au valorificat aici principiile de stabilire a câştigătorului în loteria – foarte populară altădată – „Sportloto“, dar cu un anumit subtext şi având alte intenţii: spectatorul arunca bilele de metal, care se rostogoleau pe „pistele“ parcului, una dintre bile nimerea pe calea „câştigătoare“ şi, atingând „crengile copacilor“, făcea să cânte imnul pionierilor Uniunii Sovietice „Взвейтесь кострами синие ночи“, înainte de a se opri, nemişcată, pe „tron“. Din păcate, vandalii au lipsit „Rugina“ de „glas“ şi au distrus elementele mobile ale obiectelor, dar, îndrăznesc să sper, acestea vor avea şansa să fie restabilite pe timpul vieţii autorilor.

Este important să menţionăm că, fiind un fenomen generat de cultura socialismului târziu (convenţional vorbind, o încercare de a-l „duce cu vorba“), „Rugina“ se sincronizează cu realizările artistice ale Vestului, care se dezvoltă în condiţiile capitalismului târziu (cele două sisteme geopolitice aflate în opoziţie, fiecare în felul său, dar cu aceeaşi agresivitate, neutralizează diferenţele, lipsind persoana de dreptul la individualitate, alternativă şi liber arbitru…). „Rugina“ poate fi privită ca un studiu vizual productiv al sistemelor deschise şi al relaţiilor sistemice, ca o încercare de a înţelege acţiunea legilor generale şi mecanismele de formare a legăturilor specifice, care apar ca reacţie la un anumit context în condiţiile unei alegeri limitate, dar nu lipsite de alternativă. O încercare de a le înţelege şi de a le conferi o reprezentare vizuală.

„Rugina“ s-a născut din dialogul pictorilor unul cu celălalt şi cu contextul: natura, tehnica, materialul, societatea. Această operă de artă este mai cuprinzătoare decât ideologia pe care o deconstruieşte – sensul ei nu trebuie redus la critica sistemului totalitar, a birocraţiei – sovietice, postsovietice, de orice gen… După părerea noastră, imaginea universală a „Ruginei – Globline“ reprezintă victoria noii conştiinţe asupra gândirii tradiţionale, puternic determinate, sau – dacă e să folosim cuvintele filozofului britanic contemporan Zygmund Bauman – o revoltă a „raţiunii interpretative“ (care se naşte odată cu împăcarea omului cu natura inerent pluralistă a lumii) împotriva dominaţiei raţiunii „legiuitoare“, care trăieşte după regulile retoricii autoritare…

„Rugina“ nu este un obiect utilitar, care să aducă beneficii directe, dar, în acelaşi timp, nu poate fi numit nici artă tradiţională – în accepţiunea generală – ca ilustrare a lumii, ca duplicat al realităţii. Este o lume construită de pictori. Nu este un obiect static închis, ci un sistem unitar deschis în formare. Este un spaţiu multidimensional, impregnat de variate energii şi sensuri. Iar aceste energii şi sensuri se pot multiplica dacă „Rugina“, ca spaţiu unic, va rezista atacurilor vânătorilor lacomi de proprietăţi şi funcţionarilor necinstiţi. Dacă va fi privită ca parte a patrimoniului cultural, în afara intereselor economice, ca valoare superioară veniturilor mărunte aduse de utilizarea teritoriului pe care îl ocupă pentru necesităţi economice sau de alt gen. Atunci va fi păstrat nu doar un obiect de artă cu care ţara se poate mândri, plasându-l în lista realizărilor sale, ci şi posibilitatea extraordinară de a admira scurgerea timpului, de a vedea cum „Rugina“ se schimbă, se metamorfozează, trăieşte, adică, cu ajutorul acestei „lupe“, de a descoperi legităţile autoorganizării sociumului şi, astfel, de a ne regăsi în situaţia unei noi experienţe… Un dar fără de preţ…