Octavian Eşanu despre „Rugina“

Ansamblul de construcţii din fier de la atelierele de sculptura (strada Ghidighici, 3) a fost conceput şi realizat de arhitectul Nicolae Ischimji şi sculptorul Valeriu Moşkov la mijlocul anilor optzeci. În limbajul artistic contemporan aceste construcţii metalice pot fi catalogate ca asamblaje (din fr. assemblage) şi ţin de un nou mediu artistic, care s-a dezvoltat în West în a doua jumătate a secolului douăzeci. În contextul culturii contemporane din Republica Moldova complexul este un fenomen artistic inedit. Despre el s-a scris atât în literatura de specialitate din Moldova cât şi în cea internaţională. Câteva piese din acest complex se afla în curtea fundaţiei Soros – unica instituţie din Moldova care pe parcursul ultimelor decenii a intreprins numeroase eforturi pentru prezervarea şi promovarea acestui ansamblu.

De remarcat faptul ca parcul a aparut la începutul „perestroicei“, marcănd astfel o trecere simbolică de la un model artistic la altul, o tranziţie de la un discurs artistic închis, bazat pe nişte principii rigide impuse şi controlate de un organ de putere, la un model artistic mai democrat şi mai sinchronizat la alte medii şi procese culturale din lumea artei contemporane internaţionale. Această deschidere este exprimată prin mai multe mijloace: prin preferinţa pentru material (obiecte găsite sau „ready-mades“), amplasarea în spaţiul public (acces deschis pentru publicul larg), modul de tratare a subiectului (forme în mare parte abstracte care nu fac o referinţă directă la realitate), ş.a.m.d.

Din păcate acest fenomen artistic înca ne este pe deplin valorificat sau chiar înţeles de critica de artă oficială – o instituţie care în mare parte se mai foloseşte de nişte criterii şi principii critice depăşite. Această lipsă de interes a criticii locale – cauzată în mare parte de un deficit de informaţie şi cunoştinţe asupra dezvoltării artei contemporane internaţionale – nu ne poate însa permite să privăm complexul de la Bariera Sculeni de adevarata lui valoare artistică. Sunt absolut convins că va veni odată timpul, când aceste fiare ruginite vor fi în sfârşit percepute ca o parte semnificativă a artei şi culturii din Republica Moldova din ultimele decenii a secolului trecut.