 |
 |
 |
La începutul anilor ’80 (1982–1983), în urma unei iniţiative din partea artiştilor, fosta clădire şi depozitele fabricii de jucării din Chişinău au ieşit de sub patronajul sindicatului „Zelenstroi“ („Întreprinderea a spaţiilor verzi“) şi, treptat, parte cu parte, au fost date în arendă. Chiriaşi au fost pictorii şi sculptorii, mulţi dintre care au devenit deja parte din istoria artei moldoveneşti. Atelierele au constituit rezultatul reamenajării interiorului unei barăci, în care au fost construiţi pereţi despărţitori în aşa fel formându-se spaţii pentru ateliere, terase, verande, holuri. Reconstrucţia a fost efectuată de înşişi chiriaşii – V. Moşcov, N. Isсhimji, I. Horovschi, R. Manevici, Y. Terehov, D. Şevcenco, V. Doicov, A. David, V. Rodionov, L. Nedov, care au investit aici resursele proprii. Nicolae Isсhimji a prezentat concepţia faţadei (care a rămas nefinalizată), un proiect de zonare a terenurilor arendate, planul general şi planul interiorului atelierelor artiştilor Horovschi şi Moşcov, a consultat ceilalţi artişti referitor la amenajarea spaţiilor lor de lucru. În afară de Nicolae Isсhimji, în procesul de reconstrucţie a fost implicat Grigori Bosenco, care a proiectat atelierul lui Roman Manevici. Condiţia de funcţionare a atelierelor improvizate a fost crearea de către chiriaşi a unei expoziţii de sculptură în parcul Sculeni, constituind astfel o zonă de odihnă pentru copii.
Pe tot parcursul anului 1984 s-a desfăşurat reconstrucţia interioarelor atelierelor şi amenajarea teritoriului. În paralel, au fost executate piesele sculpturale pentru zona de joacă din parcul Sculeni, pe care V. Moşcov şi N. Isсhimji le-au lucrat împreună în studioul înregistrat pe numele lui Valeriu Moşcov.
În primăvara anului 1985 apare prima operă semnată de N. Isсhimji şi V. Moşcov din seria „Rugina & Co.“ – o sculptură cu denumirea „Aparatul Birocratic“, creată din deşeuri de metal. Sculptura a fost instalată pe teritoriul de lângă parc. Puţin mai târziu, în vecinătatea acesteia mai apar câteva sculpturi. Toate operele – şi prima, şi cele create ulterior – au fost executate de autori cu forţele proprii şi din mijloacele proprii.În acelaşi an Nicolae Isсhimji pregăteşte un proiect pentru de spaţiu expoziţional de sculptură sub cerul liber, care ar reprezenta creaţia „comunităţii“ artistice care închiria spaţiul fostei fabrici. Proiectul a fost aprobat de către autorităţi şi spaţiul sus-numit a obţinut un statut oficial, fiind denumit Atelier de Sculptură, devenind un adevărat spaţiu de lucru şi de expoziţie al membrilor „comunităţii“ de creaţie improvizate.
A urmat munca de curătare şi amenajare a terenurilor donate şi a spaţiilor din preajma lor. Cu forţele proprii, în timpul liber, artiştii au scos de pe teritoriu grămezi enorme de gunoi şi deşeuri de construcţie, au amenajat cărări şi căi de acces, au pus pavaj de piatră, au adus cernoziom pentru amenajarea spaţiului „verde“. În acelaşi an, pentru prima dată, pe acest teritoriu a avut loc expoziţia de sculptură urbana „en plein air“, la care au participat toţi membrii din secţiunea „Sculptură“ a Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova.
Astfel, în sectorul Sculeni s-au stabilit Atelierele de Sculptură, având chiar şi un spaţiu propriu de expoziţie sub cerul liber.
1986–1990 – Direcţia „Zelenstroi“, în gestiunea căreia se afla clădirea în care fuseseră amenajate atelierele, încheie cu Valeriu Moşcov un alt contract de arendă a unui sediu cu suprafaţa de
1990–2000 – Perioada în care atelierele funcţionează din plin. Spaţiul deschis găzduieşte expoziţii, concerte şi alte evenimente publice. Expoziţia devine cunoscută în străinătate. N. Isсhimji şi V. Moşcov lucrează la câteva piese noi. În acelaşi timp, din cauza emigrării multor vecini, apar chiriaşi noi, dintre care unii sunt implicaţi şi în activităţi industriale.
1998 – N. Isсhimji şi V. Moşcov au început o serie nouă de sculpturi – „Lumea timp de secole“.
2001 – V. Moşcov pleacă din Moldova pentru a se stabili cu traiul în Germania. În procesul de renegociere a contractului, unul dintre „noii vecini“ apelează la „Zelenstroi“ şi pretinde la spaţiul studioului lui V. Moşcov, în care continua să lucreze N. Isсhimji. Până la urmă, contractul de chirie pentru următorii 5 ani „Zelenstroi“ îl încheie cu Isсhimji. Nicolae Ischimji începe să lucreze independent la o nouă serie de sculpturi cu titlul „Secolul XX“.
2002 – O parte din spaţiul expoziţional este separată printr-un gard. Primăria a arendat pe un termen de 4 ani o parte din terenul atelierelor, în scopul creării unui „Centru de creaţie pentru copii cu handicap“. De atunci şi până în prezent, terenul este ocupat de o construcţie nefinalizată, al cărei statut rămâne necunoscut. Unii vecini, fără niciun temei legal, au venit cu iniţiativa de a împărţi în parcele teritoriul din fata atelierelor. O bună parte din operele care alcătuiau ansamblul sculptural, fără permisiunea autorului, au fost îngrămădite în fata atelierului său de către vecini, distrugând ansamblul şi transformând expoziţia într-un depozit de sculptură.
2003–2004 – Începe procesul de privatizare a atelierelor. Bazându-se pe petiţia Uniunii Artiştilor Plastici, comisia republicană cu privire la privatizare permite privatizarea tuturor atelierelor. La sfârşitul anului 2003 – începutul anului 2004 Nicolae Isсhimji plăteşte 25% din suma fixată. Tot atunci el află că, fără consimţământul său, vecinii au depus o petiţie pentru privatizarea terenului expoziţional din faţa atelierelor şi împărţirea acestuia în parcele private. De asemenea, el află că autorităţile competente au şi promis să dea o astfel de permisiune imediat după terminarea procesului de privatizare a spaţiilor atelierelor. Făcând concluziile de rigoare, N. Isсhimji decide să suspende procesul de privatizare până la emiterea unei hotărâri referitoare la păstrarea integrităţii complexului sculptural care ocupa terenul destinat pentru împărţire. În pofida multiplelor probleme, Isсhimji continuă să lucreze la seria „Secolul XX“. Vede lumina tiparului cartea semnată de Vladimir Bulat „Mic tratat asupra Ruginii“, dedicată istoriei expoziţiei şi semnificaţiei ei în arta contemporană. Fundaţia Soros Moldova îi face lui N. Isсhimji o ofertă pentru a achiziţiona două lucrări, pentru spaţiul din curtea Fundaţiei (str. Bulgară, 32), unde acestea sunt expuse până în prezent.
2004 – A fost creata Asociaţia Obştească „GLOBLINE“. Unul dintre scopurile activităţii Asociaţiei este acordarea suportului şi protejarea expoziţiei „Rugina & Co. – Secolul XX“. Reprezentantul acestei asociaţii bate uşile birourilor la Ministerul Culturii, unde întâlneşte doar nedumerire şi unde încearcă să fie convins că acordarea expoziţiei a statutului de monument de artă este momentan extrem de complicată, practic imposibilă, din cauza unor obstacole birocratice contradictorii şi de nedepăşit. Asociaţia redactează o scrisoare către primarul capitalei Serafim Urecheanu în care cere ca ansamblului „Rugina“ să-i fie oferit statutul „de obiect municipal“. Fundaţia Soros Moldova este gata să finanţeze crearea unor lucrări noi ale lui N. Isсhimji pe teritoriul municipal – „GLOBLINE“. Scrisoarea a fost vizată de toate departamentele necesare pentru a ajunge la primar, însă Urecheanu, dintr-un motiv necunoscut, nu a semnat-o. Între timp, pe teritoriul expoziţional al atelierelor mai sunt ridicate câteva garduri ilegale, care distrug integritatea spaţiului şi limitează accesul liber spre zona de expoziţie. Asociaţia „GLOBLINE“ trimite o plângere la Inspectoratul de Construcţii al RM, de unde vine un răspuns confuz. Într-o discuţie neoficială, şeful Inspectoratului şi-a exprimat refuzul de a se ocupa de problema în cauză.
2005 – Expoziţia sărbătoreşte cea de-a 20-a aniversare. N. Isсhimji prezintă publicului o piesă nouă, creată în colaborare cu mama sa cunoscuta traducătoare de limba română Nina Isсhimji. În spaţiul atelierului este organizată o expoziţie de grafică semnată de Nicolae Ischimji „PokazUha“. Regia „Apă Canal“ stabileşte faptul furtului de apă la scară industrială de către unul dintre chiriaşii atelierelor. Întreaga clădire este deconectată de la conducta de apă. Vecinii care lucrează cu ghips sau turnare de metale, precum şi cei care trăiesc în ateliere împreună cu familiile au propus să împartă valoarea datoriei egal între toţi utilizatorii. N. Isсhimji refuză deoarece consumul său de apă este minim. În acelaşi an „Union Fenosa“ amendează unul dintre vecini pentru furtul de energie electrică în proporţii mari şi întreaga clădire rămâne fără lumină.
2006 – începutul anului 2010 – Termenul de acţiune a contractului expiră, pe când procedura legislativă de arendă continuă. Conform articolului 904 CP RM, în astfel de condiţii contractul se prelungeşte pentru o perioadă nedeterminată. Din cauza lipsei de energie electrică N. Isсhimji nu lucrează, deoarece are nevoie de sudură. Lucrul asupra expoziţiei devine imposibil, accesul spre teritoriul expoziţional este aproape în întregime blocat de garduri. Atât cât poate folosi lumina zilei, N. Isсhimji lucrează la o serie de lucrări grafice. În 2007, în atelier are loc expoziţia „MetodUha“. Între timp, vecinii trag un nou cablu electric ocolind atelierul lui N. Isсhimji. Cu permisiunea vecinului său Valeriu Doicov, Isсhimji se conectează periodic la priza acestuia şi repară sculpturile stricate de vandali. În atelierul său N. Isсhimji face grafică şi sculptură în papier mache. Iarna atelierul este încălzit cu o sobă improvizată.
25 februarie 2010 – Un grup de necunoscuţi pătrund în atelier spărgând uşa, apoi închid atelierul cu un lacăt nou. Persoana care a văzut aceşti oameni, a mărturisit că printre ei era unul dintre vecinii de atelier. N. Isсhimji vine la atelier împreună cu reprezentanţii Asociaţiei „GLOBLINE“ imediat ce este de acel martor şi cheamă poliţia. Maiorul sectorului de politie Buiucani V. Botnaru, la cererea lui N. Isсhimji, sigilează uşa. N. Isсhimji depune o cerere penală către procuratura sectorului Buiucani, în care se referă la articolul 179 din Codul penal al Republicii Moldova – pătrunderea ilegală şi confiscarea proprietăţii private. Procuratura nu a decis nici până astăzi să înceapă procedura penală sau să respingă cererea: „Faptele se verifică, despre rezultate veţi fi informat în continuare“. La rândul sau, maiorul V. Botnaru, fără a da vreo explicaţie, a refuzat să rupă sigiliile şi să inspecteze interiorul atelierului pentru a stabili dacă s-a produs vreun furt.
4 mai 2010 – Asociaţia „GLOBLINE“ redactează o petiţie către Ministerul Afacerilor Interne cu privire la lipsa oricărei acţiuni din partea politiei. A doua zi (pe 5 mai 2010) N. Isсhimji este invitat de către angajatul Oficiului de Proprietate Municipală Nicolae Bolea să vina la atelierul spu pentru „a ajunge la o înţelegere“. La locul faptei, N. Isсhimji este aşteptat de maiorul Botnaru, Nicolae Bolea, colegul său Eugen Rusnac, precum şi de un oarecare Ruslan Streleţ, care s-a prezentat ca fiind un prieten de-a lui Nicolae Bolea. Când au aflat ca la întâlnire va participa un jurnalist cu o cameră video, aceştia s-au retras fără a-i explica lui Ischimji motivele pentru care a fost chemat (vezi video). În legătură cu acest demers, Asociaţia „GLOBLINE“ a depus pe 6 mai 2010 o petiţie la Primărie şi la Ministerul Afacerilor Interne. Petiţia a rămas fără răspuns. Reprezentantul Asociaţiei „GLOBLINE“ Hohlov s-a întâlnit cu Mariana Ambros, şeful Direcţiei relaţii economice, reformă şi proprietate, unde lucrează N. Bolea. Mariana Ambros l-a sfătuit pe Nicolae Isсhimji să adreseze Primăriei o cerere de revedere a contractului de arendă. Pe 9 iunie, după întâlnirea cu viceprimarul Nistor Grozavu, N. Isсhimji a depus o astfel de cerere. De asemenea, el s-a întâlnit cu Mariana Ambros şi şi-a exprimat disponibilitatea de a plăti restanţa de chirie, dacă Primăria va considera ca este cazul. M. Ambros i-a promis lui Nicolae Isсhimji ca va coordona calculele necesare, iar apoi îl va contacta personal.
Între timp, A. Hohlov reuşeşte să discute între patru ochi cu Nicolae Bolea, care a recunoscut că a participat la intrarea prin efracţie din 2/25/1910 şi că noua cheie de la atelier se afla la el. În timpul discuţiei N.Bolea a menţionat că, în opinia sa, mai există oameni, care ar merita să folosească această proprietate, capabili s-o menţină într-o stare mai bună decât o face N. Isсhimji. La cererea conducerii sale, dl Bolea i-a demonstrat dlui Hohlov o scrisoare de motivaţie, în care se spune că pe 25/2/1910 N. Ischimji ar fi fost în Taraclia (!) şi nu a fost disponibil atunci când „comisia“ a intrat in atelier.
La cererea din 9 iunie 2010 Primăria nu a răspuns – dna M. Ambros nu şi-a îndeplinit promisiunea.
Pe 9 decembrie 2010 N. Isсhimji a trimis primarului o nouă cerere de reînnoire a contractului, anexând o petiţie din partea Uniunii Arhitecţilor din Republica Moldova.
Pe 21 decembrie 2010 Asociaţia „GLOBLINE“ a adresat primarului încă o petiţie în care a cerut retragerea dlui Bolea de la examinarea cazului legat de atelierul lui N. Isсhimji, afirmând ca în acţiunile sale dl Bolea dă dovadă atât de incompetenţă, cât şi de un interes personal evident. Şi această petiţie a rămas fără răspuns.
Între timp, de pe teritoriul expoziţional dispare una dintre sculpturi: „Dansul Speranţei“.
La începutul lui decembrie 2010 N. Ischimji a primit o citaţie de chemare la Judecătoria sectorului Buiucani – Primăria i-a cerut să elibereze atelierul „ocupat ilegal“. La cererea semnată de viceprimarul N. Grozavu este ataşat un documente falsificat – „raportul de control“ efectuat pe 5 mai 2010 „în prezenţa lui N. Isсhimji“. N. Isсhimji adresează o nouă cerere către Procuratura Chişinău referitor la falsificarea probelor în cadrul unei proceduri civile. (H (2) Art. 310 al Codului penal al Republicii Moldova).
Printre materialele cazului există un document care indică faptul că în septembrie 2010 sigiliile politiei au fost înlocuite cu sigiliile Primăriei de către acelaşi N. Bolea. Nici N. Isсhimji, nici vreun reprezentant al politiei sectorului Buiucani nu au asistat la acest schimb. De atunci atelierul şi tot ce se găsea în el (picturi, sculpturi, materiale, instrumente, biblioteca) sunt în posesia deplină a acestui om.
Pe 8 ianuarie 2011 un reprezentant al Asociaţiei „GLOBLINE“ a încercat să ceara o audienţă la primarul D. Chirtoacă, pentru a discuta cu el problema statutului expoziţiei „Rugina & Co. / Secolul XX“, precum şi faptele de corupţie din structurile Primăriei (unii angajaţi vorbesc că însuşi primarul general ar avea interes personal în acest domeniu). Aflând despre subiectul conversaţiei, personalul responsabil de primirea cetăţenilor (consilierii Popa şi Frunză) au refuzat să programeze audienţa. Dl Popa a spus direct că „acest Ischimji nu deţine nici un drept pentru atelier“.
În prezent procesul continuă. Primăria este reprezentată de doi jurişti. La începutul lunii aprilie 2011, Primăria a făcut o încercare de a discredita operele şi autorii complexului sculptural: au fost făcute fotografii ilustrând deşeuri de ghips şi de turnătorie pe fundalul unor fragmente din „Rugina“. Doi martori au încercat să convingă judecătorul că N. Isсhimji este un arhitect, care nu are nimic de a face cu arta. Aceste materiale sunt anexate la dosar împreună cu fotografiile adevărate ale expoziţiei şi notele de expertiză ale Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, Asociaţiei Arhitecţilor din Moldova, Centrului pentru Artă Contemporană din RM, scrisori semnate de experţi din Moldova şi din Europa, confirmând valoarea artistică excepţională a complexului „Rugina“.
Până în prezent N. Isсhimji nu are acces în atelierul său. Proprietatea sa privată, precum şi lucrări ale lui Valeriu Moşcov sunt închise în interiorul atelierului, cheia aflându-se în posesia dlui N. Bolea şi a unuia dintre vecinii de atelier. Procuratura rămâne pasivă.
Asociaţia „GLOBLINE“ a decis să prezinte publicului larg situaţia creată şi, printr-o scrisoare deschisă, cere autorităţilor din oraş şi din ţară acordarea statutului oficial expoziţiei „Rugina“ şi crearea pentru N.Isсhimji a unor condiţii normale de lucru.
Pe 12 aprilie 2011 a fost lansat site-ul www.rugina.org
Pentru noi valoarea „Ruginii“ este evidentă. Fără îndoială, „Rugina“ face parte din patrimoniul cultural al ţării şi reprezintă o valoare unică, care merită păstrată pentru urmaşi. Numeroşi artişti profesionişti, amatori şi experţi în domeniul artei atât din Moldova, cât şi de peste hotarele ei au semnat petiţia noastră.
Dar ar putea exista şi alte opinii.
Cum ar putea fi luată decizia corectă în contextul dezvoltării culturale a Republicii Moldova?
Problema complexului „Rugina“ se extinde dincolo de competenţa funcţionarilor Primăriei municipiului Chişinău.
Considerăm că este necesară formarea unei Comisii interdepartamentale din reprezentanţi ai autorităţilor locale, Ministerului Culturii, Agenţiei Turismului, Comisiei Parlamentare de cultură şi educaţie, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, precum şi din experţi independenţi în domeniul artei contemporane şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale.
Scopurile Comisiei trebuie să fie următoarele:
1. recunoaşterea valorii culturale şi istorice deosebite a complexului sculptural „Rugina & Co. / Secolul XX“, pentru a-i acorda acestuia posibilitatea de dezvoltare şi de extindere a potenţialului turistic;
2. acordarea expoziţiei şi teritoriului pe care îl ocupă expoziţia a unui statut oficial adecvat, care ar putea să fie: muzeu privat? proprietate municipală de cultură şi istorie? monument naţional? secţie a muzeului de stat sau a sălii de expoziţii?... Contăm pe faptul că o formulă potrivită va fi propusă de specialiştii competenţi.
Un statut potrivit pentru Complexul expoziţional „Rugina“, în opinia noastră, ar garanta:
– păstrarea expoziţiei existente;
– accesul liber pentru vizitatorii expoziţiei;
– suportul pentru dezvoltarea şi menţinerea expoziţiei de către autori;
– suportul artiştilor care sunt în stare şi doresc să participe şi să contribuie la acest proiect deschis;
– excluderea oricărei posibilităţi de atribuire a terenului pe care se află expoziţia, de a-i schimba situarea sau statutul;
– apărarea intereselor private ale deţinătorilor atelierelor învecinate şi ale locuitorilor din casele din apropiere.
Până la luarea de către Comisie a unei decizii, trebuie sistate toate tranzacţiile cu încăperile atelierului de creaţie al lui N. Ischimji şi teritoriile adiacente.
Ne dăm bine seama că această Comisie poate să nu fie de acord cu cerinţele noastre şi să propună o metodă mai raţională de folosire a zonei urbane pe care se află acum „Rugina“. Va trebui să acceptăm şi un asemenea rezultat. Dar cel puţin toţi vor şti cine este responsabil pentru acest „sfârşit“.
Asociaţia „GLOBLINE“ şi grupul de iniţiativă pentru salvarea Complexului sculptural „Rugina“.
| Vino alături de noi pe Facebook! |
info(а)rugina.org
|